Cum am ajuns de la Hiper-Consumerism la Sustenabilitate
De cand ma stiu, am avut o mare admiratie pentru natura si toate vietuitoarele; copil fiind, eram fascinata de tot ce vedeam la Discovery Channel. Priveam cu orele emisiuni despre animale salbatice si nu imi venea sa cred ce minunatii vad oamenii care lucreaza acolo, cu ochii lor. Clasic, stiu. Evident, visam sa lucrez pentru BBC “cand voi fi mare”. Treaba asta s-a dus pe apa Sambetei, cum se intampla mai mereu cu orice job la care visezi in copilarie.
Ai mei nu erau prea mult cu iesitul in natura. Nu am facut drumetii prin padure, nici nu mergeam la catarat pe stanci, iar calatoriile nu faceau parte din activitatile familiei. Sa nu ma intelegeti gresit, am avut o copilarie minunata, doar nu eram noi genul care sa iesim “la aer liber” prea mult. Am fost crescuta fata de oras. Oricand ma nimeream sa fiu la padure cu prietenii, eu eram intotdeauna tipa aia ce se plange incontinuu. Stii tu, aia care se oripileaza cand vede insecte, care face o adevarata drama din faptul ca ploua, caruia ii e mereu frig, care uraste sa se murdareasca si cea care intreaba din 2 in 2 ore “cand mergem acasa?”.
Poate acum va intrebati, da’ nu ai zis ca iti placeau toate vietuitoarele? Ba da, chiar am zis.
Cuvantul pe care il cauti e contrariat. Eram extrem de contrariata. Cresterea mea si fascinatia pe care o aveam fata de natura nu se potriveau deloc. Mergeau impreuna ca macaroanele cu branza. Nu, stai, astea chiar merg impreuna. Se potriveau ca Vincent si Jules. Nu, nici asta nu e buna. In fine, ai prins ideea. Inapoi la poveste: ajunsesem sa fiu total acaparata de viata la oras. Eram in cursa cea mare. Sa fiu la fel de cool precum colegii mei si sa am aceleasi lucruri pe care le aveau ei devenise preocuparea mea principala in adolescenta. In liceu, ma gaseam in ipostaza unui hiper-consumator, unui strangator, unui materialist mizerabil, care cumpara orice arata misto sau care e, pur si simplu, LA REDUCERE.
Eram absolut obsedata de haine. In special de haine care imi puneau in evidenta fizicul. Cumparam orice toale care ma faceau sa arat ca o t*rfa de pe centura Vineri seara. 50% reducere? Musai sa o cumpar. Lichidare de stoc? Musai trebe sa cumpar si asta, doar nu in fiecare zi dai peste un aparat de clatite in forma de peste care mai e si la reducere .1 Devenisem cumparatorul perfect. Consumatorul ideal. Si partea cea mai nasoala era faptul ca stiam asta. Eram perfect constienta de ceea ce se intampla si imi displacea teribil. Stiam instinctiv ca e de rau, desi la acea varsta nu stiam exact de ce.
Totodata, iubirea mea fata de natura si viata in general s-a extins in mai multe directii. Spre exemplu, aveam o foarte mare admiratie pentru obiecte. Nu, nu in sensul materialist, ci aveam respect pentru procesul de creatie. Eram perfect constienta ca fiecare lucru a fost facut de cineva si ca acel cineva a depus efort, timp si munca pentru a-l crea. Da, stiu ca majoritatea chestiilor pe care le cumparam azi se fac pe banda rulanta in fabrici, dar eram tanara si idioata, asa ca lasa-ma. Ce vreau sa spun e ca intelegeam valoarea lucrurilor si tot ce presupunea asta. Nu puteam sa arunc nimic, niciodata2, eram foarte atasata de jucariile mele de cand eram copil si aveam extrem de multe lucruri cu valoare sentimentala pe care le pastram cu deceniile. Inca o fac.
Daca vei combina respectul meu pentru obiecte cu hiper-consumerismul, ce va iesi din amalgamul asta e o persoana care cumpara cantitati industriale de prostii, dar nu arunca nimic NICIODATA. Asa ajungi sa ai 20 de saci cu haine, pe care ii cari dupa tine din chirie in chirie, timp de 15 ani. Exact. Am mutat saci intregi cu haine pe care le pastrasem de cand aveam 15 ani in fiecare chirie in care am locuit. Efectiv am fost nevoita sa platesc o duba sa imi mute toate cacaturile. Si a trebuit sa faca mai multe drumuri, pentru ca nu incapeau toate intr-un singur transport.
La un moment dat, incepusem sa devin din ce in ce mai deranjata de modul in care consumam. De asemenea, incepusem sa fiu tot mai constienta de problemele existente pe partea asta de sustenabilitate si mediu. Cu fiecare zi, luna si an care treceau, ma simteam tot mai scarbita de modul in care tratam planeta, iar faptul ca eu constituiam o mare parte din problema devenise insuportabil. Intr-o zi am decis sa ma opresc. Nu, nu dintr-o data, asta nu e o poveste din aia inspirationala despre puterea vointei. Dar faptul ca am decis sa imi schimb obiceiurile a fost primul pas catre o viata mai sustenabila.
Am pornit incet pe un drum catre sustenabilitate, pe parcursul mai multor ani. Cu toate ca sunt departe de a fi perfecta in acest sens, cu fiecare zi care trece ajung mai aproape de telul meu. Pas cu pas, zi dupa zi. Poate azi voi renunta la pungile de plastic. Luna viitoare as putea incerca sa fac doar cumparaturi locale. In doua luni poate ma decid sa folosesc produse care nu sunt testate pe animale, pe cat posibil. Si probabil urmatoarea haina ce mi se va strica o voi duce la croitor pentru reparatii in loc sa cumpar cu una noua.
Vezi tu, sustenabilitatea nu e acea viata perfecta pe care marii guru de pe Youtube o predica, incercand sa te convinga ca iti trebuie musai acea cafea matcha-bio-vegana-fara-gluten-si-tot-tacamul pe care incearca sa ti-o vanda. Nu e despre colaje perfecte pe fundal alb si estetica zen. Nu e deloc o viata perfecta. E banala si plina de greseli. Nu e nevoie sa fie mereu frumoasa sau instagramabila.3 Nu-ti trebuie un borcan Mason de 50 de RON, ai deja borcane de la bunica in camara. Nu te lasa amagit, a trai sustenabil nu are absolut nimic de a face cu estetica sau perfectiunea. E destul de dificil sa fii 100% sustenabil. Nu ala e scopul. Ci de a face alegeri mai bune si mai constiente atat cat poti si cand poti. Nu inseamna a renunta de pe o zi pe alta la o gramada de obiceiuri, e un proces. E o drum lung, pe care il faci pas cu pas. Pasi pe care tu decizi cand si cum sa ii faci.
In timp, aceste obiceiuri o sa iti vina atat de natural, incat nici nu le vei observa, decat dupa ani de zile, cand te vei uita inapoi si vei zice wow ce ignorant eram. Si crede-ma, te vei simti mandru.
