Sustenabilitate

Ce este, de fapt, sustenabilitatea?

Viata sustenabila, branduri sustenabile, alimentatie sustenabila. Auzim tot mai des acesti termeni, dar stie cineva ce inseamna ele, concret? Ce este, de fapt, sustenabilitatea? Si de ce toti hipiotii spun ca e atat de importanta?

Sustainability

Daca n-ati trait intr-o pestera pana acum, cel mai probabil ati auzit variatiuni pe tema asta sau chiar ati folosit produse asa-zis sustenabile. Poate ati dat peste clipuri cu activisti suparati, ce se legau de copaci si urlau in gura mare ca distrugem planeta.1 Cu siguranta ati pus cap la cap treburile astea si v-ati cam prins ca sustenabilitatea are ceva de-a face cu reciclatul, mancarea organica, energia regenerabila si conservarea ecosistemelor. Totusi, daca nu sunteti pe filmul asta de mai mult timp, poate nu va e tocmai clar cu ce se mananca sustenabilitatea. Acest articol va poate veni in ajutor.

Prin definitie, sustenabilitatea este capacitatea de a se desfasura fara epuizare, de a satisface nevoile din prezent fara a compromite nevoile generatiilor viitoare. Sustenabilitatea inseamna calitatea unei activitati sau a unui sistem de a se auto-intretine, de a consuma resurse in mod responsabil si de a se dezvolta fara a afecta negativ mediul inconjurator.

Pe scurt, sustenabilitate inseamna a gandi pe termen lung la bunastarea generala. Inseamna conservarea resurselor si a energiei.

Deseori asociem sustenabilitatea cu grija pentru mediu. Acest lucru e doar partial corect. De fapt, exista trei tipuri de sustenabilitate: cea a mediului, cea economica si cea sociala. Sa le despicam pe fiecare in parte:

Sustenabilitatea Mediului:

Conservarea, protejarea si mentinerea resurselor naturale atat in prezent, cat si pe viitor. Aici va puteti gandi la hipioti. Glumesc, erau total pe langa. Sustenabilitatea ce tine de mediul inconjurator este cea la care ne gandim cel mai des, respectiv treburi ca energia regenerabila, reducerea emisiilor de carbon, protejarea speciilor pe cale de disparitie, incalzira globala, poluarea oceanelor, colapsul ecosistemelor si asa mai departe. In principiu, cam despre ce urla Greta de ceva timp incoace. As putea continua subiectul aici mult si bine, dar nu as vrea sa va deprim.

Sustenabilitatea Economica:

Aceasta ramura are ca scop crearea si desfasurarea unor practici care pot mentine o crestere economica pe termen lung, fara a afecta negativ mediul cultural, social si cel natural. Inseamna investirea banilor in mod inteligent, cu focus atat pe viitor cat si pe prezent, in asa fel incat nu vor fi impactate in mod negativ generatiile care urmeaza. Acest lucru poate insemna reducerea datoriilor externe si reglementarea finantelor. Poate insemna inclusiv lucruri mici, precum a alege sa cumperi local si a sustine micile afaceri, in locul marilor supermarketuri sau titani ai industriei.2 Practic tot ce tine de domeniul economic, dar care ajuta comunitatea in mod pozitiv si nu are consecinte nasoale asupra societatii, naturii sau culturii.

Sustenabilitate Sociala:

Un fel de “sa ne fie bine la toti”. Sustenabilitatea sociala are ca principal scop gasirea unei solutii pentru a asigura tuturor cel putin nevoile de baza. De la acces la apa potabila, hrana, acces la sanatate publica, adapost si educatie. In plus, se mai preocupa si cu mentinerea unei relatii bune in cadrul comunitatilor si grupurilor sociale. E un fel de “sanatate mintala” a sustenabilitatii si e ceea ce ne mentine bunastarea generala ca societate.

Pe acest blog ma voi focusa in mod special pe sustenabilitatea ce tine de mediu.

Bun, da’ de ce e important?

Acum ca am reusit sa va plictisesc teribil, hai sa vorbim putin despre motivul pentru care sustenabilitatea e importanta.

Pusi in situatia de a alege intre a avea un impact pozitiv asupra lumii inconjuratoare sau unul negativ, presupun ca nu l-ati alege pe ultimul. Totusi, daca ati prefera a doua varianta, as concluziona ca nu sunteti intregi la mansarda si m-as intreba cum ati reusit sa va rataciti tocmai pe acest blog. Alegerea e una foarte simpla. Cand are de ales, orice om de rand, in majoritatea cazurilor, va prefera sa faca bine. Foarte rar intalnim oameni care fac rau intentionat. Cel mai des problema nu este rea vointa, ci lipsa informatiei.

Da’ de ce e, totusi, sustenabilitatea asta asa importanta? Deoarece ne afecteaza pe toti. Nu traim intr-o bula. Nu suntem mai putin afectati de impactul negativ, doar pentru ca asta credem. Locuiti in continuare printre gunoaie si toxine, ingerati microplastic la fel ca noi toti si inhalati cacaturi de fiecare data cand respirati. Si daca va consolati cu acele oua provenite de la gaini crescute la sol, tin sa va anunt ca nu sunt, de fapt, crescute la sol.

Pic cu pic se face marea

Daca ar fi sa va intreb, “credeti ca puteti face mai multe pentru a trai mai sustenabil?”, e posibil sa aveti raspunsuri ca “e prea dificil”, “nu am suficient timp”, “nu gasesc produse sustenabile unde locuiesc”. In multe din cazuri e cat se poate de justificat. A trai sustenabil este, pana la urma, un privilegiu. Totusi, avand in vedere ca cititi asta pe un laptop sau un smartphone, se poate spune ca sunteti privilegiati. Chiar daca poate nu aveti acces la multe din optiunile sustenabile, vor exista mereu lucruri pe care le puteti face pentru a reduce impactul negativ asupra mediului. Sustenabilitatea nu e musai sa fie o corvoada, nu e musai sa fie scumpa si nu e musai sa iti fure tot timpul liber. A trai sustenabil, din perspectiva mea, nu inseamna a fi perfect si nici a investi sume colosale. Ci de a face mici schimbari, de-a lungul timpului, in ritmul pe care il alegem noi si, nu in ultimul rand, inseamna a face lucruri care se aliniaza cu principiile noastre. Daca va surade ideea, va invit sa ma insotesti in aceasta calatorie catre sustenabilitate. Aici e un inceput.

Pana atunci, exista un milion de lucruri pe care le puteti face pentru a aduce putina bunatate acestei lumi. Luati decizii putin mai constiente. Alegeti cu cap pe ce va cheltui banii. Ganditi-va bine la ce businessuri sustineti. Reutilizati obiecte in loc sa le aruncati. Limitati cantitatea de plastic cumparata. Alegeti produse locale. Reduceti risipa alimentara. Mancati resturile de ieri. Schimbati plasa de plastic cu una textila. Fiti de ajutor cuiva. Cumparati o masa calda unui om al strazii. Hraniti un animal amarat. Donati niste haine unei familii nevoiase. Deveniti interesati de problemele pe care le intampina comunitatea voastra. Faceti ceva, oricat de mic. Exista atat de multe moduri de a aduce o schimbare in bine. Poate veti simti ca acele lucruri nu vor schimba lumea, dar credeti-ma pe cuvant, pentru acel om, pentru acel animal, va face toata diferenta din lume.

Iar in ocean va fi cu o punga de plastic mai putin.

Lasă un răspuns